6 din 10 romani cred ca criza globala generata de pandemia de covid – 19 le poate afecta jobul

de IRES

25 martie 2020

Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie (IRES) a realizat in perioada 21 – 24 martie 2020 un studiu complex cu privire la atitudinile, practicile si comportamentele romanilor pe durata restrictiilor reglementate de starea de urgenta impusa de pandemia de COVID – 19.

Peste trei sferturi dintre participantii la studiu (76%) spun ca respecta in totalitate indicatiile transmise de Guvern si de Comitetul National pentru Situatii de Urgenta cu privire la epidemia de COVID – 19

Respondentii peste 65 de ani (81%) si cei cu educatie ridicata (84%) sustin, in proportii mai ridicate decat alte categorii, ca respecta indicatiile in totalitate. 23% dintre participantii la studiu spun ca respecta, partial, aceste indicatii.

Aproape 6 din 10 romani spun ca au respectat, in totalitate, indicatia de a ramane la domiciliu in acest zile, 37% au respectat-o partial, iar 3% spun ca nu au respectat-o deloc

Femeile, varstnicii peste 65 de ani si respondentii cu educatie crescuta sunt cei in randul carora proportia celor care au respectat in totalitate indicatia de a ramane la domiciliu este mai ridicata.

39% dintre participantii la studiu declara ca au iesit intr-un loc public in ultimele trei zile (incepand cu 18 martie), in scadere cu 10 puncte procentuale fata de studiul similar realizat in urma cu o saptamana

Cea mai ridicata pondere se regaseste in randul persoanelor intre 36 si 50 de ani. In continuare, cumparaturile reprezinta activitatea cea mai frecventa pentru care au iesit romanii din casa (68% in studiul curent fata de 53% in studiul realizat in perioada 16-17 martie 2020), urmata de munca.

Creste proportia romanilor care cred ca ceilalti oameni nu respecta recomandarile pe perioada starii de urgenta: 46% dintre romani (fata de 36% in perioada 16 – 17 martie 2020) cred ca majoritatea oamenilor din localitatile lor nu respecta recomandarile autoritatilor privind conduita, in aceasta perioada.

6 din 10 romani care au in prezent un loc de munca cred ca criza globala generata de pandemia de COVID – 19 le poate afecta jobul

Impactul acestei crize asupra locului de munca este asteptat de 66% dintre respondentii care au un loc de munca in mediul privat si de 50% dintre participantii la studiu care lucreaza la stat (in sectorul public).

ROMANII SI MEDIA

Consumul de televiziune, in aceasta perioada, este crescut: 86% spun ca se uita la televizor.

Este mai crescut in randul femeilor, in randul persoanelor de peste 51 de ani (92% pentru persoanele intre 51 si 65 de ani si 98% pentru persoanele de peste 65 de ani) si sensibil mai scazut in randul tinerilor intre 18 si 35 de ani (67%).

Consumul de informatii privind pandemia de COVID – 19 la tv este unul foarte crescut.

96% dintre participantii la studiu declara ca urmaresc la posturile de televiziune informatii referitoare la pandemie. Consumul de informatii pe acest subiect, la tv, este usor mai scazut in randul tinerilor intre 18 si 35 de ani.

Peste jumatate (58%) dintre romanii care urmaresc posturile de televiziune si se informeaza cu privire la pandemia de COVID-19 spun ca stirile si informatiile pe care le vad zilnic la tv le transmit un sentiment de teama.  35% spun, din contra, ca acestea le transmit un sentiment de optimism.

Sentimentul de teama este prezent, in  proportii mai ridicate, la tineri (69%) si la respondentii cu nivel ridicat de educatie (67%), in timp ce sentimentul de optimism il regasim in randul populatiei de peste 51 de ani.

55% dintre romani citesc stiri despre pandemia de COVID – 19 pe internet si pe retelele de socializare.

Tinerii (78%), barbatii (63%) si persoanele intre 36 si 50 de ani (61%) utilizeaza pentru informare internetul si retelele de socializare in proportii mai ridicate.

Doar 7% dintre cei care citesc informatii despre COVID – 19 pe internet si retele de socializare spun ca au incredere in totalitate in acestea

79% spun ca au incredere partial, iar 13% recunosc ca nu au incredere in informatiile despre pandemie pe care le citesc pe internet si retele de socializare.

ROMANII SI VOLUNTARIATUL

68% dintre romani spun ca ar participa ca voluntari in echipele de salvare daca in localitatea lor ar exista un numar mare de imbolnaviri, in timp ce 31% nu ar face acest lucru. Spiritul de voluntariat este mai prezent la barbati (76%), la persoanele intre 36 si 50 de ani (81%) si la respondentii din Transilvania si Banat (74%).

6 din 10 romani sustin ca ar dona bani pentru amenajarea spitalelor sau pentru dotarea lor in scopul gestionarii COVID – 19, dar peste o treime nu ar face acest lucru. Cel mai putin dispusi sa faca astfel de donatii sunt respondentii peste 65 de ani (40%) si persoanele cu educatie scazuta (48%), in timp ce persoanele care, declarativ, se arata dispuse sa doneze sunt cele cu studii superioare si peste (76%).

Mai bine de un sfert dintre participantii la studiu care au declarat ca sunt dispusi sa faca o astfel de donatie ar disponibiliza suma de 500 de lei, 29% ar da cel mult 100 de lei, iar 19% ar dona intre 101 si 500 de lei.

ROMANII SI INCREDEREA IN STAT

8 din 10 romani declara ca actiunile autoritatilor centrale din Romania le dau sentimentul ca pandemia va fi depasita

Increderea este mai ridicata decat media in randul persoanelor cu educatie scazuta, a celor care locuiesc in mediul rural si in randul varstnicilor.

7 din 10 romani se declara multumiti de activitatea autoritatilor locale

Respondentii in randul carora gradul de multumire este mai ridicat sunt cu precadere cei cu educatie scazuta (74%), dar si tinerii (74%).

O treime dintre romani cred ca autoritatile mai degraba ascund informatii

Intrebati fiind cu privire la atitudinea autoritatilor cu privire la diseminarea informatiilor legate de pandemia de COVID – 19, peste jumatate dintre romani (58%) sunt de parere ca autoritatile mai degraba informeaza corect populatia, insa 32% cred ca autoritatile mai degraba ascund informatii cu privire la acest subiect.

Cei mai increzatori respondenti in corectitudinea informatiilor primite din partea institutiilor statului sunt barbatii (62%) si cei intre 51 si 65 de ani (65%).

Fisa tehnica a studiului

Volumul esantionului: 1.553 indivizi de 18 ani si peste

Tipul esantionului: multi-stratificat, probabilist, reprezentativ la nivel national

Reprezentativitate: eroare maxima tolerata de ± 2,5%

Perioada realizarii anchetei: 21 -24 martie 2020

Metoda: Datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing)

MADE WITH IN BUCHAREST BY
Supported by
Recommended by
Communities