Evensys organizeaza intre 29 iunie si 1 iulie Back to Business Virtual Summit, cel mai mare eveniment online dedicat industriei de marketing si comunicare din Romania. Timp de 3 zile, reputati specialisti vor prezenta idei si solutii concrete care sa ajute companiile in actiunile lor de marketing si comunicare.
Mai mult
Dupa ce efectele crizei vor trece, consumatorii se vor concentra, poate mai mult, pe ceea ce fac companiile in zona sustenabilitatii, responsabilitatii sociale.
Mai mult
Consumul de Social Media a crescut mult, iar noi am folosit acest touch point pentru a ajunge repede la publicul nostru tinta.
Mai mult
Poate ca ce a fost mai greu a trecut, dar urmarile se vor vedea pe parcurs. Suntem pe un drum de redescoperire in ceea ce priveste comunicarea.
Mai mult
Am evaluat fiecare comunicare a brandului din perspectiva destinatarului mesajelor noastre.
Mai mult
Din perspectiva PR-ului, aceasta experienta a accelerat dramatic niste schimbari pe care industria noastra le-a cam taraganat.
Mai mult
Viitorul va fi al brandurilor care planuiesc pe termen lung dar reactioneaza pe loc.
Mai mult
Mai mult ca oricand, consumatorii se vor indrepta catre branduri care vor fi interesate si de amprenta lor in societate, nu numai de profit.
Mai mult
Tone of voice s-a schimbat enorm in comunicarea corporate, devenind din ce in ce mai uman, si o mare provocare va fi sa pastrezi tonalitatea, pastrand totusi identitatea unei companii.
Mai mult
Social Media a fost platforma care ne-a permis sa aratam consumatorilor ca suntem acolo pentru ei, ca trecem prin situatia aceasta impreuna.
Mai mult
Pe fondul reducerii veniturilor sau schimbarii situatiei ocupationale, pandemia de COVID-19 a produs modificari in perceptia romanilor asupra riscurilor si in comportamentul de consum, arata datele celui mai recent Barometru UNSAR-IRES. Rezultatele complete ale cercetarii sociologice anuale realizate de IRES – Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie, la solicitarea UNSAR – Uniunea Nationala a Societatilor […]
Mai mult
Starcom Romania a realizat studiul Sponsorship Ad Impact, in care a fost masurata asocierea si impactul a sapte emisiuni TV (atat emisiuni saptamanale de mare rating, cat si seriale difuzate zilnic) asupra marcilor din urmatoarele categorii: frumusete/machiaj, dulciuri, bere, bauturi racoritoare necarbogazoase, retail si produse de curatenie. In cadrul acestui studiu a fost creat si […]
Mai mult
O pandemie este un eveniment cu implicatii politice, sociale, economice, pe care un comunicator trebuie sa le inteleaga rapid.
Mai mult
Suntem toti parte a unor business-uri, in final conteaza cifrele, dar poti ajunge la acestea si fiind un brand empatic, deschis, cu o comunicare asumata.
Mai mult
Avem de dus o lupta care ne obliga sa apelam la coeziune si empatie pentru a atenua din efectele negative ale acestei perioade.
Mai mult
Stresul ultimelor luni a impactat psihicul prea puternic pentru a crede ca oamenii se vor arunca sa faca achizitii majore sau macar sa mentina ritmul cheltuielilor din trecut.
Mai mult
Conturile de social media sunt buni amplificatori ai mesajelor din domeniul customer-care, avantaje si beneficii pentru clienti, actiuni de CSR.
Mai mult
Cand isi vor alege partenerul de viitor, clientii vor adauga si criteriul “pe cine vreau aproape in urmatoarea criza sau pandemie?”, care poate reaparea oricand.
Mai mult
Vor fi eliminate din practica acele servicii si actiuni care nu aduc nici un aport in strategia de business. De asemenea, pragmatismul va filtra mult si asocierile fortate intre branduri si influentatori.
Mai mult
Recomandarea mea pentru oamenii din comunicare e sa nu exploateze situatia actuala intr-un mod neonorant pentru branduri sau pentru ei.
Mai mult
Daca nu initiezi comunicare, nu mai esti pe radarul celor relevanti. Increderea ca te ocupi sa furnizezi serviciul in cele mai bune conditii se diminueaza.
Mai mult
Cu putin timp inainte de anuntul privind relaxarea masurilor de izolare, in perioada 12 – 30 aprilie IAB Romania, in parteneriat cu 2Performant.com, a derulat un chestionar in randul jucatorilor din industria digitala pentru a identifica modul in care criza generata de coronavirus a afectat publicitatea online – atat la nivel de bugete, de previziuni si […]
Mai multPublicis Groupe Romania pune la dispozitia clientilor si partenerilor sai doua produse noi, cu informatii la zi despre evolutia comportamentului consumatorilor sau impactul agendei publice asupra consumului de media pentru a oferi un context actual cat mai bine articulat pentru luarea deciziilor rapide. Produsele – “Strategic Daily Bulletin” si “White Papers” – contin informatii esentiale […]
Mai mult
Companiile trebuie sa inteleaga ca au un rol major in depasirea acestei perioade, prin grija pentru consumator si angajati, dar si prin actiunile de CSR.
Mai mult
Cred ca vorbim de o reasezare a lucrurilor care au devenit normal si care se vor integra si in ‘cotidianul’ de comunicare.
Mai mult
Tot vorbim de comunicare autentica de ceva vreme. Ei bine, autenticitatea a devenit o mantra a comunicarii in prezent.
Mai mult
Stiu ca ne asteptam la UN ALTCEVA, dar atata timp cat criza nu se va prelungi 2-3 ani, situatia va reveni destul de repede la “vechea normalitate”
Mai mult
Daca pana acum vorbeam despre minimalism, chibzuinta, ecologie, e clar ca acum impulsul cel mai puternic l-a primit digitalizarea in toate aspectele posibile ale vietii si ale societatii.
Mai mult
Exact Business Solutions, companie independenta de cercetare si consultanta a realizat pe perioada starii de urgenta, mai precis in luna aprilie 2020, un studiu calitativ – cantitativ pe tema perceptiei impactulului COVID-19. Analiza calitativa a fost facuta pe comunicarea din mediul online si social media iar studiul cantitativ s-a derulat in cadrul celui de-al saselea […]
Mai multKiss FM, Rock FM si Magic FM lanseaza o campanie de comunicare prin care prezinta radioul in topul preferintelor oamenilor datorita gradului inalt de credibilitate pe care acesta il are, dar si mediul preferat al generatiei Milenialilor. Intitulata ‘’In vremea radio-ului’’, campania celebreaza importanta radioului in vietile ascultatorilor. Nume celebre din industria muzicala sustin initiativa […]
Mai mult
Apropierea celor dragi este lucrul cel mai de pret care le-a lipsit romanilor in perioada starii de urgenta. Pentru un sfert dintre respondenti drepturile si libertatile sunt cele care au lipsit cel mai mult in aceasta perioada, pentru 13% dintre participantii la studiu au fost calatoriile si vacantele, iar 1 din 10 romani declara ca […]
Mai mult
… si luminita de la capatul tunelului inca nu se vede. Cam asa s-a simtit aproape fiecare zi din ultimele (aproape) 60 pentru multi dintre antreprenori. Si nu numai noi.
Mai mult
Exista deja la nivel global o serie de estimari care arata o scadere semnificativa la nivel economic.
Mai mult
Reprezentantii mediului de afaceri sunt mai degraba sceptici in ceea ce priveste gestionarea crizei COVID-19 de catre institutiile statului. Conform celui mai recent studiu publicat de MKOR Consulting, nivelul increderii in institutii este foarte scazut, de numai 2,7 puncte din 7. Astfel, 72% dintre respondenti au un nivel scazut de incredere (1-3 puncte din 7), […]
Mai multCompania de cercetare Unlock Market Research impreuna cu agentia de comunicare pastel lanseaza “Open Insights”, un nou program de cercetare si interpretare strategico‑creativa, adaptat noului context. “Open Insights” este un instrument de cercetare calitativa cu generare de insight‑uri si interpretare strategica si creativa. Programul va pune fata in fata, intr‑o conversatie live, oamenii din spatele […]
Mai mult
Cine genereaza cele mai multe lead-uri in compania ta? Oamenii de marketing, cei de vanzari sau alte surse?
Mai mult
Este din ce in ce mai clar ca vorbim deja despre o noua realitate. Si care, cu siguranta va aduce o criza. Daca ar fi fost doar pericolul crizei financiare, eram oarecum in grafic.
Mai mult
Probabil nu e surprinzator, dar advertisingul outdoor a fost printre industriile cele mai afectate de raspandirea coronavirusului.
Mai mult
Anul acesta am implinit 20 de ani de antreprenoriat. Timp in care am creat 4 companii. Din 2 am facut exit, pe una am cam dat-o de gard, iar Omniconvert are 7 ani de cand se ocupa de optimizarea ratei
Mai multTelekom Romania a realizat un sondaj de opinie online pentru a afla cum s-a schimbat comportamentul consumatorilor si care vor fi noile obiceiuri de consum. Sondajul de opinie a fost realizat pe website-ul telekom.ro, in perioada 23-29 Aprilie 2020, la care au raspuns peste 5.000 de respondenti. Aplicatii pentru a pastra legatura cu colegii de […]
Mai mult
Lucratul de acasa era pe o panta ascendenta inainte de COVID-19, iar pandemia a fortat multe companii sa se adapteze la acest stil de lucru.
Mai multThrive Global Romania raspunde crizei declansate de COVID-19 si lanseaza Asistentul Thrive, un mijloc prin care se pot afla informatii corecte si echilibrate, din surse verificate Pentru multi dintre noi a devenit evident faptul ca felul in care traim si muncim s-a schimbat radical in ultimele cateva saptamani, de cand intreaga omenire se confrunta cu […]
Mai mult
Ca oameni de marketing cred ca tine de noi cat de responsabili suntem in a ne alege canalele pe care comunicam astfel incat sa nu ne extenuam publicul. Este o perioada in care se simte o lupta
Mai mult
Do good and talk about it. De cate ori nu am auzit asta? Desi majoritatea dintre noi s-au imprietenit cu cei doi termeni din titlu, propun sa pornim de la niste definitii ca izvor de rememorare semantica.
Mai mult
In momentele pline de incercari, muzica ne ajuta mai mult decat am fi crezut. Insa acum, mii de profesionisti creativi din industria muzicala au nevoie de ajutor. Spotify a lansat o strangere de fonduri
Mai multCand totul continua acasa, bankingul continua simplu cu stay@home’bank, spun ING Bank si JAZZ intr-o campanie realizata din izolare. Azi oamenii nu doar lucreaza de la distanta, ci traiesc impreuna de la distanta: alearga maratoane impreuna, joaca boardgames in programe de teleconferinta, invata sa gateasca in live-uri, ies la baute virtuale si fac Face […]
Mai multStarcom Romania a realizat prin intermediul Social Media Stars Index, topul celor mai urmarite conturi in social media din sfera de divertisment, in luna martie, prima luna de carantina. Topul analizeaza prezenta celor mai urmarite conturi pe cele trei mari platforme din online – Facebook, Instagram si Youtube – dar si anvergura canalului si engagement-ul […]
Mai mult„Impreuna suntem mai puternici” este noul manifest al Vodafone Romania ce evidentiaza convingerea companiei ca, prin solidaritate si eforturi unite, oamenii si societatea pot depasi momentele dificile cu care ne confruntam din cauza crizei pandemice. Cand Pamantul pare ca s-a oprit in loc, tehnologia ne ajuta sa fim mai uniti ca oricand si atenueaza sentimentul […]
Mai mult
Odata cu aparitia teribilei pandemii toate companiile si-au adaptat din mers strategia de business pentru a se adapta la noua realitate. Unele si-au mutat o parte din business pe online, altele comunica intens
Mai mult
Carlsberg sprijina barurile din Danemarca, invitand oamenii sa adopte un butoi de bere, pe care il pot umple acum virtual de acasa, urmand sa primeasca o bere adevarata in baruri adevarate, de indata ce
Mai mult
COVID-19 a curmat peste 50.000 de vieti in Statele Unite si continua sa inchida afacerile din toata tara. In plina criza, creativii incearca sa se implice cat
Mai mult
Heineken se implica in sprijinirea barurilor inchise in aceasta perioada printr-o campanie care incurajeaza oamenii sa cumpere o bere acum si sa o bea mai tarziu intr-un bar. Proiectul a fost pregatit pentru
Mai multFacebook a anuntat lansarea Messenger Rooms, apelurile video de grup care le permit participantilor sa petreaca timp de calitate alaturi cei dragi, si alte noi optiuni care vor fi disponibile pe platformele companiei. Prin intermediul acestora, Facebook isi propune sa ii ajute pe oameni sa simta ca sunt impreuna, chiar si atunci cand sunt – […]
Mai multGoogle lanseaza un site cu instrumente si consultanta gratuite pentru intreprinderile mici si mijlocii, sub numele „Google pentru IMM-uri” si disponibil la adresa: www.events.withgoogle.com/google-pentru-imm-uri. Noua platforma, ce are si suportul Consiliului Național al IMM-urilor, isi doreste sa faciliteze si sa sustina digitalizarea afacerilor romanesti, indiferent de industrie. Principalul scop al proiectului este sa sustina companiile […]
Mai multAfacerile mici joaca un rol extrem de important in fiecare comunitate, iar in aceasta perioada multe dintre ele se confrunta cu dificultati mari din cauza efectelor pandemiei de COVID‑19. Pentru a sustine micile afaceri locale si a-i ajuta pe utilizatori sa descopere cu usurinta alternativele la care pot apela pentru a comanda mancare online, Instagram […]
Mai mult
Multe companii utilizeaza email marketingul ca parte importanta a strategiei de vanzari. Avantajul campaniilor de email marketing este ca sunt foarte ieftine si in conditii propice au un return
Mai mult
Poate ca “adaptarea” este cuvantul momentului, dar cred ca empatia este cea care conteaza cel mai mult. Acum este acel moment cand emotia colectiva pune presiune mai mare decat criza in sine,
Mai mult
Dupa 5,5 saptamani in izolare, articolele scrise de mine tind sa semene din ce in ce mai mult cu file de jurnal. Dispar usor usor abordarile morale, sfaturile de leadership si laudele asupra lucrurilor realizate
Mai mult
Este greu sa definesti by the book experiential marketing. Este in zona gri, intre BTL, online, OOH, productie, totul fiind sub umbrela unei idei creative.
Mai mult„Vorbim de bine” este o initativa prin care un grup de podcasteri romani a decis, dupa o idee a lui Sergiu Floroaia, sa-si uneasca fortele si vocile pentru a oferi expunere pro-bono tuturor companiilor care aleg sa doneze pentru ridicarea spitalului modular destinat pacientilor afectati de COVID-19, de catre asociatia „Daruieste Viata”. Toate sumele stranse […]
Mai multKiss FM, Rock FM si Magic FM se alatura luptei impotriva COVID19 si pun la dispozitie spatiu de emisie gratuit pentru ONG-urile si companiile implicate in aceasta cauza, care doresc sa promoveze proiecte care aduc un plus de valoare in lupta cu virusul. Initiativa pentru asociatiile si companiile care au nevoie sa fie auzite, ca […]
Mai mult
Contextul il stim. Vanzarile offline au scazut drastic de la impunerea carantinei, iar comertul online a trebuit sa suplineasca acest lucru, macar partial. Cumparam mai putin stand acasa, e adevarat,
Mai mult
Incepeam editia de anul trecut a Influencer Marketing Conference cu o serie de observatii legate de felul in care oamenii percep campaniile de influencer marketing.
Mai mult
Daca esti intreprinzator sau antreprenor, cum ne place sa ne zicem, atunci oscilezi non-stop intre FUD* și FOMO.
Mai mult
Orice moment critic in societate poate fi sursa unei crize neasteptate pentru companii. Criza noului Coronavirus este un astfel de moment si totodata o ocazie de a verifica valabilitatea planului clasic
Mai mult
E o perioada complicata in care multe business-uri mici se lupta pentru supravietuire. Exact cele la care tinem cel mai mult, cele la care mergem in fiecare saptamana sau chiar in fiecare zi.
Mai mult
In pandemia actuala multe companii nu stiu daca sa continue sa faca publicitate. Si daca da, ce sa comunice. Pentru a raspunde acestor intrebari, noi, cei de la GroupM Romania
Mai mult
Barometrul Covid19 al Kantar vine cu noi insight-uri incepand cu al doilea val, introducand prima comparatie intre grupuri de tari in functie de nivelul de restrictii (putine, severe si dupa eliminarea restrictiilor). Anticiparea comportamentelor prin raportarea la alte tari in care incep sa fie ridicate restrictiile va ajuta brandurile sa ramana pe linia de plutire […]
Mai mult
‘Avem timp’ este un overstatement in acest moment. Poate aveam timp inainte sa ne loveasca buldozerul numit COVID-19 care ne-a obligat pe toti sa ne adaptam cat se poate de repede.
Mai mult
Contrar multor asteptari, piata este in continuare deschisa la servicii de comunicare digitala, chiar si in aceasta perioada. Ce trebuie insa sa acceptam este ca nu mai vorbim tocmai de aceleasi servicii
Mai mult
Starile de amenintare, incertitudine si anxietate care insotesc inevitabil pandemia COVID-19 au impact asupra comportamentului oamenilor, asupra modului in care actioneaza si iau decizii in acest context fara precedent. Nielsen si-a propus sa surprinda si sa inteleaga ce se intampla cu oamenii in aceasta perioada printr-un studiu global (in peste 70 de tari) care continua, […]
Mai multIncepand de astazi, utilizatorii romani pot sa ceara ajutor sau sa le ofere sprijin celor afectati de COVID-19, prin intermediul Community Help. Inspirati de modul in care oamenii folosesc platformele Facebook pentru a sprijini comunitatile din care fac parte, compania anunta ca functia Community Help este acum disponibila si in Romania. Noua functie, adaptata pentru […]
Mai mult
O noua cercetare de piata, realizata la nivel global de catre Kantar, compania de cercetare de marketing si de media, care a inclus si Romania, dezvaluie felul in care obiceiurile, atitudinile si asteptarile oamenilor se modifica in aceasta perioada. Insight-urile obtinute pot fi un ghid extrem de util pentru companii in abordarile lor tactice si […]
Mai mult
Agentia de comunicare cu digitala Republika a comandat un studiu despre schimbarea unor obiceiuri de consum ale romanilor in timpul crizei Covid-19, precum si despre adaptarea acestora dupa terminarea starii de urgenta. Pentru a vedea si analiza intregul studiu, accesati pagina dedicata, iar mai jos veti gasi concluziile principale ale cercetarii. La 54% dintre romani […]
Mai mult
In contextul actual al pandemiei cauzate de noul coronavirus, romanii isi modifica comportamentul pentru a se adapta noii realitati. Astfel, 40% dintre romanii din mediul urban declara ca s-au implicat personal pentru a ajuta alte persoane, conform celui mai recent val al studiului Consumer Stress Score, realizat de catre iSense Solutions. Mai mult, 23% dintre […]
Mai mult
Pentru marea majoritate a romanilor (92%), epidemia de Coronavirus se traduce in o ingradire a unor libertati. Limitarea posibilitatii de libera miscare este resimtita de 69% dintre romani, si a condus la schimbarea planurilor personale (44%) si profesionale (18%), mai ales a celor legate de calatorii. Femeile si persoanele cu varsta peste 55 de ani […]
Mai multInitiative si Profero lanseaza campania #StaiAcasa, prin care o serie de panouri OOH traditionale si digitale din Bucuresti isi schimba functia obisnuita, de a promova produse si servicii cu scopul cresterii traficului si a vanzarilor, intr-un vector de constientizare si de influentare a comportamentului, in contextul actualei pandemii. Mesajele creative atrag atentia publicului asupra obligativitatii […]
Mai mult
Social media are doua mari roluri in general, dar cu atat mai mult in aceste zile: poate sa fie foarte utilo-pragmatica sau poate sa fie entertaining. Fa-ti o analiza a produsului/ serviciului tau si vezi
Mai mult
Cand sanatatea oamenilor e in joc, comportamentul se schimba spre prudenta si ingrijorare, dar, cred eu, si catre mai multa responsabilitate si consistenta din partea brand-urilor.
Mai mult
Pe scurt, cred ca orice criza, sau mai precis modul in care alegem sa reactionam la ea, demonstreaza cum suntem ca oameni si ca organizatii. Asta se reflecta in primul rand in ceea ce facem si apoi in
Mai mult
E devreme pentru verdicte in marketing si publicitate. E o situatie noua, in plina desfasurare, tari si guverne invata unele de la altele, prin trial and error, cum sa isi ajute cetatenii sa treaca peste o criza cu care nimeni nu s-a mai intalnit.
Mai mult
Rolul publicitatii, indiferent de format, este sa spuna audientei, intr-un mod mestesugit, cum este marca in mod autentic.
Mai mult
In contextul evolutiei rapide a cazurilor de coronavirus COVID-19 pe plan mondial si a masurilor recente ale autoritatilor romane cu privire la raspandirea bolii, Institutul Roman pentru Evaluare si Strategie – IRES a realizat un sondaj de opinie pentru a evalua perceptiile si atitudinile romanilor fata de aceste teme. Subiectul COVID – 19 se discuta, […]
Mai mult