Regulament

Prin utilizarea acestui site, toți ce implicați (agenții sau companii) acceptă să respecte următorul regulament:

1. Responsabilitate 

1.1. Platforma Romania, Back to Business, Evensys și Doza de Comunicare asigură doar intermedierea relației dintre agenție și business și nu garantează finalitatea și continuitatea serviciilor. 

1.2.Platforma Romania, Back to Business, Evensys și Doza de Comunicare se implică doar în stabilirea contactului inițial dintre agenții și business-uri, acestea din urmă fiind responsabile pentru continuarea discuțiilor, stabilirea modului în care își desfășoară relația și încetarea colaborării. 

1.3. Platforma Romania, Back to Business, Evensys și Doza de Comunicare și agențiile implicate în proiect nu garantează rezultatele colaborării. Acestea depind de modul în care business-ul alege să implementeze și să adapteze consultanța oferită, să aplice sau să continue serviciile recomandate. 

1.4. Platforma Romania, Back to Business, Evensys și Doza de Comunicare sunt doar intermediari în stabilirea contactului inițial dintre agenție și companie, modul în care aceastea își vor desfășura mai departe colaborarea ține de responsabilitatea agenției, respectiv a companiei.

2. Colaborarea agenție-business

2.1. Agențiile își rezervă dreptul de a alege business-ul cu care colaborează, în funcție de propriile criterii de expertiză și compatibilitate. 

2.2. Agențiile vor stabili termenii colaborării, numărul de clienți cărora le pot oferi ajutorul, numărul de sesiuni de consultanță sau ce servicii punctuale pot oferi și pe ce perioadă de timp. Tot agențiile vor stabili, de comun acord cu business-urile, modul de comunicare (prin mesaje/mail-uri, prin tool-uri de audio sau video conferință).

2.3. Business-urile se angajează să ofere toate detaliile și informațiile necesare și solicitate de agenții, în mod onest și transparent, pentru ca acestea să-și ofere consultanța și serviciile în cunoștință de cauză și adaptate situației în care se află business-ul la momentul actual. 

2.4. Serviciile donate prin intermediul platformei Romania, Back to Business și prestate de agențiile implicate nu sunt plătite, însă, orice alte activități în afara celor menționate deja pe platformă pot fi oferite gratuit sau contra cost la decizia agenției. În cazul în care vor exista costuri cu terți, acestea vor fi suporte de business-uri. 

2.5. Încetarea colaborării se poate face unilateral de către agenție în momentul în care aceasta a prestat numărul de ore donate sau de comun acord cu business-ul, în funcție de decizia pe care aceștia o iau împreună privind continuarea colaborării.

2.6. Toate companiile care doresc să beneficieze de ajutor din partea agențiilor vor completa formularul de cerere de servicii și sunt de acord să nu contacteze în mod direct agențiile implicate în proiect. Agențiile care vor fi contactate direct de către companii vor fi rugate să redirecționeze cererile către Marketing for Good pentru evaluarea inițială.

2.7. Companiile vor putea să solicite sprijin o singură dată de la o singură agenție pentru partea de consultanță, să beneficieze de un singur serviciu și de maxim 3 sesiuni cu consultanți diferiți din secțiunea Pick my brain.

În cazul în care apar neclarități în prima fază, când se stabilește colaborarea, vă rugăm să ne contactați la andra@dozadecomunicare.ro.

MADE WITH IN BUCHAREST BY
Managed by
Inspired by
Supported by
Recommended by
Communities