Starcom Romania a realizat prin intermediul Social Media Stars Index, topul celor mai urmarite conturi in social media din sfera de divertisment, in luna martie, prima luna de carantina. Topul analizeaza prezenta celor mai urmarite conturi pe cele trei mari platforme din online – Facebook, Instagram si Youtube – dar si anvergura canalului si engagement-ul comunitatilor fiecarui cont. Pe langa topul Social Media Stars Index, o noutate sunt clasamentele specifice pe urmatoarele categorii: muzica, fashion & beauty, TV Stars, divertisment si gaming.
Astfel, in Top 10 cele mai urmarite conturi in luna martie ii gasim pe: Inna, Adelina Pestritu, Max Infinit, Andra Maruta, Tony Poptamas, IAN, Smiley, Andreea Balan, Andrei Deiu, Selly.
La o prima vedere, se poate observa ca sase locuri din top 10 sunt ocupate de muzicieni iar entertainment-ul detine o singura pozitie in top – Selly – fata de cele trei locuri ocupate in luna decembrie. In schimb, zona de gaming castiga teren, cu cinci intrari in top, comparativ cu o singura pozitie in clasamentul anterior. In continuare, Inna conduce topul general, datorita marimii comunitatilor, insa nu are locul 1 pe nici o platforma individual. Adelina Pestritu urca pe 2, dupa locul 3 ocupat in clasamentul din decembrie, avand o comunitate puternica pe Instagram, unde detine locul 1. Noi intrari in top 10 sunt IAN, Tony Poptamas si Andreea Balan. Datorita interesului crescut pentru a face antrenamente de fitness acasa in aceasta prima luna de carantina, gasim pe locul 9 si primul trainer – Andrei Deiu
“Comparativ cu topul lansat in luna decembrie, numarul de puncte adunate pentru clasamentul din luna martie este mai mic, semn al unei nivelari a performantelor conturilor individuale si o varietate mai mare a celor care performeaza pe diferite platforme. Spre exemplu, putem observa ca nu exista persoane care sa fie in top 3 in doua platforme”, a declarat George Musat, Starcom Data Strategy & Analytics Manager.